Bătrânul lup de mare

Era odată un bătrân marinar, ajuns, după restructurări, pe o bătrână barcă. Şi naviga el în lung şi-n lat pe o bătrână mare când, într-o noapte, pe-nserat, şi-a pus o întrebare, care rimează cu mare, cu tare, cu cel mai tare din parcare, şi asta, doar aşa, să fac o rimă oarecare. N-o să aflăm niciodată ce întrebare şi-a pus pentru că nu mai vorbeşte cu nimeni. Asta e. Expresiile „pe-nserat de noapte/răsarit de noapte” sunt chiar la mintea cocoşului. Păcat că până acum n-am văzut cocoş care să vorbească, altfel, sigur ne-ar fi explicat şi nouă. Revenind însă, bătrânul marinar, acum faimos în toată lumea pentru că şi-a pus o întrebare, n-are importanţă care, avea numele de scenă „Bătrânul lup de mare”. Într-o după-amiază geroasă de august a primit vizita junei sale nepoate. Pe vizită scria: „Dragul meu bunicuţ, eu n-am putut să ajung dar, ţi-am trimis vizita mea. Sper c-ai primit-o cu plăcere! Te pupic dulce! Semnat: micuţa ta nimfomană preferată”. Poate credeţi că o micuţă nepoţică n-are cum să fie nimfomană. Şi eu cred acelaşi lucru dar, n-ai de unde să ştii ce-i mai învaţă în şcoala primară. Şi mai scria ceva, cu ruj violet, pe spatele acelei vizite fatale:”Bunicule, da’ ce, sunt lupi pe mare?”. Drept urmare, bătrânul lup de mare şi-a luat barca în spinare şi, dacă nu mă-nşel, coada-ntre picioare, şi a plecat la munte, evident, ca să rimeze, frământat de gânduri multe. Asta a fost pentru rimă, de fapt, era doar supărat. Exact, a plecat la munte şi acum este un excelent şef de haită; i se spune Colţ Alb, sau ceva de genul ăsta. A avut noroc, s-a regăsit. Tu cine eşti?