Gulden

Am ajuns pe strada ta. Este o stradă îngustă, pietruită, şerpuită printre case mici, pestriţe, umbrite de castani bătrâni şi stâlpi de iluminat. Nu e nimeni pe stradă, nici maşini nici cetăţeni, nici câini plouaţi nici vrăbiuţe. E linişte, linişte cu nuanţe de uşi scârţâite şi manele lălăite şi voci de copil. În fiecare curte un petec de iarbă, unul de umbră, unul de lumină şi câte o treaptă de ciment înnegrită, câte o bluză pe sfoară, o floare şi miros de sulfină. Cineva face sapun. Pe jos, printre chiştocuri de ţigară şi coji de seminţe şi frunze uscate şi flegme şi pietre cubice, străluceşte o monedă. O ridic. E un gulden olandez.

Îmi număr paşii mai departe pe strada şerpuită, pietruită, îngustă până ajung la Oltcitul prăfuit, încins, fără roţi, dar, cu parasolar de la Cola. Aici stai tu, cred. Aici te-am lăsat azi-noapte. Uite, pe Oltcit, imprimată-n praf, urma feselor mele. Aici m-am aşezat şi-am fumat vreo două ţigări până ai ieşit la geam şi mi-ai dat un pahar de apă minerală.

Ne-am simţit bine aseară, nu-i aşa? Am fost la teatru, la Teatrul foarte mic. Era cald pe stradă şi în sală şi în 311 şi nici nu mai ştiu ce-am văzut. Dar ştiu că ţie ţi-a plăcut piesa iar mie luminile de scenă şi umărul tau stâng. Am mers pe jos acasă, de mână, şi era multă lume pe stradă, şi noi am vorbit tot drumul dar nu-mi aduc aminte despre ce. Îţi urmăream doar buzele şi genele şi umărul stâng. Recunosc, şi sânii, dar, asta doar pentru că se asortau cu părul tău şi cu obrajii mei. Şi te-am lăsat aici, pe strada asta, la casa asta şi, pe la a doua ţigară, am vrut să te sarut dar tu erai probabil deja în pijamaua ta cu floricele, în patul tău cu miros de levănţică.

Şi stau aici de patruzeci de minute şi nu e nimeni acasă şi poştaşul mi-a zis că aici locuiesc doi bătrânei senili, simpatici, care acum sunt plecaţi la piaţă şi că aici n-a locuit niciodată o adolescentă blondă cu umeri albi. Sunt un idiot, am greşit ori strada, ori veacul. Mă duc acasă. Şi am în buzunar un gulden olandez.