Motanul încălţat

Domnişoară! Domnişoară, mă scuzaţi, dar, cred că...

... Dacă mă uit bine la tine, şi nu mă uit, tu semeni cu motanul încălţat, din profil cel puţin. Da, da, chiar cu el. Cu motănelul blănos şi lasciv încălţat cu ciubote roşii-roşii, până sub genunchi, legate cu fir de aur, din barba de aur a sfântului Petru. Aşa lungă şi proaspătă, cu blăniţa ta argintie din vulpi argintii ştrangulate şi cu buclele tale ce-ţi fac căpşorul aproape imperceptibil, cu boticul fin, cu privirea felină, cu ochii de angora... Nu încape îndoială! Tu eşti motanul încălţat! Te-am regăsit după atâţia ani! Sunt eu, căpcăunul, nu mă recunoşti? prietenul tău căpcăunul. Am stat o vreme la terapie intensivă dar mi-am revenit, în sfârşit, şi-am început să te caut. Vreau doar să-ţi cer iertare şi să-ţi mai cer, eventual, o mică pensie alimentară. Ce bine-mi pare că te-am găsit! Ilustrul, iubitul motănel încălţat! Cel care, pentru prima dată, a strivit sub călcâiul drept visele oamenilor şi, sub cel stâng, urechile mele. Şi le-ai făcut ghem şi-ai adormit şi-ai mustăcit şi-ai tors. Uite, ţi-am croşetat un pulover! L-am făcut chiar din barba mea, cu dungi de marinar, nuanţe de colibri şi sudoare de tractorist. Îţi place? De gustibus non disputandum, prietene. Oricum, eu sunt mândru de el, şi sunt mândru şi de tine, dragul meu. Ce bine te-ai descurcat tu! Erai doar un ghemotoc răutăcios de blană, cu cele mai frumoase ghetuţe din lume. Acum ai crescut, ai intrat la ASE, ţi-ai găsit un part-time la o cofetărie în centru, ai garsoniera ta frumos mobilată cu margini de curcubeu şi monocromii roz, şi, uite, acum ai atâtea perechi de ghetuţe care mai de care mai înalte şi mai colorate şi mai... mai la modă, cum spuneţi voi. Mă bucur nespus să te văd, micul meu motănel încălţat, cu ciubotele tale roşii-roşii...

... Domnişoară, scuzaţi-mi impertinenţa, dar, cred că aţi călcat în rahat de câine!